Rolul Pancreasului

Pancreasul îndeplineşte două funcţii majore, vitale, în absenţa cărora organismul nu ar putea trăi.

Prima este funcţia de secretare a enzimelor digestive majore.

Bicarbonatul de sodiu este eliberat o dată cu enzimele digestive pentru a asigura alcalinizarea conţinutului stomacal, astfel încât aceste enzime digestive să poată lucra corect.

Cea de-a doua, şi cea mai elocventă pentru diabet, este funcţia de producere a insulinei de către celulele beta, pentru utilizarea glucozei.

Dacă celulele pancreasului sunt epuizate şi nu reuşesc să îşi îndeplinească funcţia respectivă, atunci vor fi afectate ambele funcţii. Pancreasul mai îndeplineşte o seamă de alte funcţii, despre care vom discuta mai târziu.

Digestia este primul aspect care ne vine în minte când ne gândim la pancreas. Chiar dacă digestia corectă nu este direct legată de diabet, ea este un proces vital în cursul căruia alimentele sunt descompuse astfel încât calităţile lor nutritive şi energia să poată fi utilizate drept combustibil la nivel celular. În lipsa acestui combustibil, organismul va fi slăbit şi toate funcţiile sale vor fi afectate.

Organismul secretă diverse enzime digestive, în principal în patru locuri: în cavitatea bucală, stomac, pancreas şi intestinul subţire. Enzimele secretate în cavitatea bucală, pancreas şi intestinul subţire sunt similare şi de natură alcalină, afectând digestia carbohidraţilor, zahărului şi grăsimilor. Stomacul este singura cameră acidă din organism, iar rolul său este acela de iniţiere a descompunerii structurilor proteice. Acest lucru este realizat de HCl (acidul clorhidric) care eliberează pepsină. Acidul clorhidric şi pepsina sunt de natură acidă. Este important de menţionat în acest caz importanţa pe care o au secreţia biliară şi bicarbonatul de sodiu, dintre care prima este eliberată de ficat / colecist, iar celălalt de pancreas. Bila şi bicarbonatul de sodiu sunt agenţi de alcalinizare şi îndeplinesc funcţia de alcalinizare a conţinutului stomacal (denumit chim), astfel încât enzimele pancreatice şi intestinale alcaline să poată duce la bun sfârşit această misiune.

Dacă fluxul secreţiei biliare şi cantitatea de bicarbonat de sodiu sunt inadecvate, acizii prezenţi în chim vor neutraliza enzimele digestive alcaline secretate de pancreas, oprind digestia sau descompunerea corectă a alimentelor. Din acest motiv, HCl va arde sau va inflama pereţii intestinali. Această situaţie va provoca, în cele din urmă, ulcere şi „...ite” intestinale. Deoarece acizii neutralizează alcalii, enzimele digestive alcaline din pancreas şi din tractul gastrointestinal vor fi inhibate, nereuşind să digere corect alimentele. Acest fapt va provoca fermentaţie şi putrefacţie, care, din acest moment, devine procesul care stă la baza descompunerii particulelor alimentare rămase în organism, înlocuind astfel acţiunea corectă a enzimelor. După cum este de aşteptat, acest proces va genera o toxicitate şi o cantitate de alcool şi mai mare, care va împiedica descompunerea corectă a alimentelor în elemente de construcţie şi combustibil. Alcoolul va accentua aciditatea şi va produce probleme suplimentare legate de concentraţia zahărului din sânge.

Funcţia pancreatică asociată direct diabetului este îndeplinită de celulele beta, aceleaşi care produc şi eliberează insulina ce susţine utilizarea glucozei drept combustibil al organismului. Fiind un hormon de tip proteinic, insulina susţine transferul glucozei prin pereţii membranei celulare. Este important de remarcat în acest caz că fructoza provenind din fructe naturale penetrează prin dispersie pereţii celulei, şi nu prin transport activ, ca în cazul glucozei. Semnificaţia acestui aspect este că necesarul de insulină capabil să asiste ingerarea fructozei de către celulă este insuficient, iar bolnavilor de diabet li se recomandă, în mod curent, să nu consume fructe din cauza conţinutului lor de zahăr. Întotdeauna am trecut pacienţii de diabet pe o dietă compusă din fructe, iar rezultatele pe care le-am obţinut au fost extrem de bune.

În partea pancreasului numită Insulele Langerhans, se găsesc celulele beta. După cum afirmam anterior, aceste celule produc şi eliberează insulina. Dacă această parte a pancreasului este hipoactivă din cauza inflamaţiilor sau congestionării, pancreasul va produce o cantitate insuficientă de insulină.

Insulele Langerhans constau din trei tipuri de celule: celule alfa, care secretă glucagon şi măresc concentraţia de glucoză din sânge; celule beta, care secretă insulina şi micşorează nivelul de glucoză din sânge; şi celule delta, care secretă somatostatina. Somatostatina inhibă secreţiile de insulină, glucagon, hormonul creşterii, care îşi are originea în partea anterioară a hipofizei şi gastrinei din stomac. Conform afirmaţiilor anterioare, în tipul de diabet mellitus, celulele beta vor fi cele afectate.

La ambele tipuri de diabet, cu precădere la diabetul de tip I, această epuizare a pancreasului este transmisă pe cale ereditară. În ciuda acestui fapt, epuizarea pancreasului poate fi provocată în viaţa individului prin propriul stil de viaţă. Această afirmaţie este valabilă mai ales în cazul diabetului de tip II sau al diabetului instalat la bătrâneţe. Inflamaţiile şi toxicitatea pot provoca într-adevăr diabet, însă procesul de epuizare a pancreasului intervine în decursul câtorva generaţii. Este probabil ca slăbiciunea să se manifeste sub forma hipoglicemiei sau a unei forme de diabet latent, înainte ca boala să se manifeste sub forma unuia din cele două tipuri de diabet permanent.

Desigur, există un spectru larg de forme de diabet, corespunzător formelor diferite de epuizare a pancreasului. Reţineţi, însă, că există un iniţiator al acestei slăbiciuni. Şi atunci, se pune următoarea întrebare: „În ce condiţii a apărut epuizarea?”
Diabetul este considerat a fi încă una din problemele autoimunităţii, în cadrul său limfocitele atacând şi distrugând celulele beta. Din experienţa mea profesională, am constatat că avem de-a face cu o înţelegere eronată a mecanismelor de apărare a organismului. Reţineţi: sistemul imunitar a fost astfel conceput încât să elimine elementele slabe.

Organismul nu se auto-atacă fără un motiv întemeiat. Comunitatea medicilor alopaţi nu a găsit altă explicaţie a reacţiei auto-imunitare decât cea că informaţia este probabil transmisă prin gene. Totuşi, motivul real al reacţiei de autoapărare a organismului devine evident dacă înţelegem că în natură cei puternici rezistă, iar cei slabi pier. Natura nu perpetuează niciodată exemplare slabe. Natura le elimină.

Nu am întâlnit niciodată diabet care să fi fost provocat pur şi simplu de paraziţi pancreatici. Trematodele sunt paraziţi care se pot infiltra în ficat şi în pancreas. Eliminarea majorităţii paraziţilor nocivi din organism se poate realiza printr-un program benefic de detoxificare. Totuşi, nu paraziţii sunt cei provoacă îmbolnăvirea sau eşecul funcţional al ţesutului. Ei vin pe locul doi, după toxicitate şi epuizare tisulară.

Dacă vrei să fii sănătos, sănătatea trebuie să vină în primul rând de la tine. Fii pentru ceilalţi ilustrarea minunată a adevăratei puteri divine, însă, mai întâi, trebuie să îţi dovedeşti ţie că vrei.